glagore - explicat in DEX

glagore (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GLAGÓRE s. f. invar. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f. invar.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.

glagore (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
glagóre s. f. – Inteligență, istețime, capacitate intelectuală. – Var. glagole, glagorie. Sl. glagolŭ „cuvînt”. Denumește de asemenea litera g, a patra a alfabetului sl. Semantismul din rom. nu este clar. DAR încearcă să-l explice pe baza sensului de „cuvînt”; trebuie plecat mai curînd de la sensul de „literă”, generalizat ca în „litere” cu accepția de „instrucțiune”.

glagore (Dicționaru limbii românești, 1939)
glagóre m. (din maĭ vechiŭ glagol și -óle, d. vsl. glagolŭ, cuvînt). Vechĭ. Numele luĭ 6 în alfabetu chirilic. Azĭ. Fam. (glagóle [Munt.], glagóre și glagórie). S. f. Minte, pricepere: am și eŭ atîta glagorie!

glagore (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!glagóre (pop.) s. f., g.-d. art. glagórii

glagore (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
glagore f. V. glagole.