gheară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊
Expr. (
Fam.)
A fi lung în (sau
la, de) gheare = a avea obiceiul să fure.
A-și scoate( sau
a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii.
A fi ( sau
a cădea, a încăpea etc.
) în ghearele ( sau
gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis).
A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva).
A fi ( sau
a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte.
2. (
Tehn.) Piesă (
1) asemănătoare cu o gheară (
1), care servește la apucat, împiedicat etc. –
Et. nec.