ghem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEM1, gheme (ghemuri), s. n. 1. Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire (de ață, de lână etc.). ◊
Expr. A face ghem =
a) a depăna în formă de ghem
1 (
1);
b) a face mototol (
1).
Loc. vb. A se face (sau
a sta)
ghem = a se ghemui.
2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (
2). –
Lat. *glemus (=
glomus).
ghem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEM2, ghemuri, s. n. Fiecare dintre punctele câștigate de un jucător de tenis (după mai multe erori ale adversarului), în limitele unui set (
1). [Scris și:
game și
pron. în acest caz:
gheim, cf. pronunției din
engl.] – Din
engl. game.ghem (Dicționar de neologisme, 1986)GHEM s.n. (
Sport) Etapă de joc care constituie o subdiviziune a setului în cadrul unei partide de tenis; joc. [Pl.
-muri, scris și
game. / < engl.
game].
ghem (Marele dicționar de neologisme, 2000)GHEM s. n. (sport) etapă de joc care constituie o subdiviziune a setului în cadrul unei partide de tenis. (< engl.
game)
ghem (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghem (ghéme), s. n. –
1. Obiect de formă rotundă, rezultat din depănarea unor fire. –
2. Cocoloș, bulgăre. –
3. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor. –
Mr. gl’om, gl’em, megl.,
istr. gl’em. Lat. glǒmus, prin intermediul unei forme
pop. *
glemus (Miklosich,
Consonantismus, II, 59; Densusianu,
Filologie, 447; Pușcariu 711; Candrea-Dens., 734; REW 3801; DAR; Philippide, II, 643; Iordan,
ZRPh., LVI, 230; Graur,
Revue de Philologie, XI, 267; Rosetti, I, 57),
cf. alb. ljëms, it. ghiomo (
ven. gemo). Totuși, modificarea vocalismului s-ar putea explica și ca rezultat specific limbii
rom., pe baza lui *
ghiom, cf. mr. gl’om, it. ghiomo, prin intermediul unei asimilări produse la
pl. *
ghiome ›
gheme. Cf. sl. glenŭ, pol. glon, pe care Berneker 301 le derivă de la același etimon
lat. Der. ghemotoc, s. n. (ghem, cocoloș; obiect mototolit), cu
var. etimologice
ghiomotoc și cele expresive
ghemoltoc, glomotoc, ciomîltoc; ghemui, vb. (a ghemotoci, a face ghem);
ghemoșat, adj. (strîns, ghemuit);
ghemejat, adj. (ghemuit);
ghemîrdîc (
var. ghemîrdoc),
s. m. (mucos, țînc, puști), cu
suf. expresiv;
înghemui, vb. (a ghemui; a îngrămădi), al cărui ultim sens, care apare la unii scriitori moderni, de
ex. la Bassarabescu, pare urmarea unei confuzii cu
înghesui; (în)ghemuială, s. f. (acțiunea de a ghemui);
ghibirdic (
var. ghibizdoc),
s. m. (pitic, năpîrstoc), formație paralelă lui
ghimîrdic, cu o confuzie între
ghem și
gheb; ghibiroancă, s. f. (cartof);
ghibirdeci, s. m. (pitic, pigmeu).
ghem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghem1 (înfășurare de fire)
s. n.,
pl. ghémeghem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ghem2/ (
angl.)
game [
pron. gheĭm] (joc la tenis)
s. n.,
art. ghémul/game-ul; pl. ghémuri/game-urighem (Dicționaru limbii românești, 1939)ghem n., pl. (est)
urĭ și (vest și Cov.)
e (lat. *
glemus îld.
glomus, ghem, rudă cu
globus, glob; it.
ghiomo, ghem. V.
gheb și
aglomerez). Mototol de ață orĭ de sfoară înfășurată în regulă în formă de glob. V.
păpușă.ghem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ghem n.
1. glob de ață sau de tort;
2. numele unei părți din stomacul rumegătoarelor;
3. constipația vitelor. [Lat. GLOMUS].