gheb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEB1, (
1, 2)
gheburi, (
3)
ghebe, s. n. 1. Cocoașă (la om).
2. Ridicătură de teren în formă de gheb (
1).
3. (La
pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, și cu pălăria galbenă-brună
(Armillaria mellea). ◊
Ghebe de brad = ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subțire, cărnoasă și cu piciorul lung și subțire
(Lepiota clypeolaria). Ghebe de pădure = ciupercă comestibilă cu pălăria roșiatică ori brună, catifelată
(Collybia longipes). – Probabil
lat. *
glibbus (formă metatezată a lui *
gibb(u)lus < gibbus).
gheb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GHEB2, ghebe, s. n. V. ghebă.gheb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gheb (-buri), s. n. –
1. Cocoașă. –
2. Specie de ciuperci comestibile (Agaricus melleus). –
Var. ghib, gheabă. Lat. *
glibba, probabil în loc de *
gibbla ‹ *
gibbula, cuvînt folosit de Vegecio (Battisti, III, 1837;
cf. Pușcariu 708; DAR; REW 3754);
cf. cat. gep, sp. giba, chepa, port. geba. Der. din
sl. gǫba „burete”,
cf. bg. găba „ciupercă” (Cihac, II, 502; Conev 42), nu este posibilă din punct de vedere fonetic. Graur,
BL, V, 62, pune sub semnul întrebării
der. din
lat., fără motive suficiente. –
Der. ghebos, adj. (cocoșat);
gheboși (
var. (în)gheboșa),
vb. (a cocoșa; a îndoi, a încovoia);
înghebeji, vb. (
Olt., a goni, a hăitui). – Din
rom. provine
mag. göb „cocoașă” (Edelspacher 13; Candrea,
Elemente, 408).
gheb (Dicționaru limbii românești, 1939)gheb și (vechĭ)
ghib n., pl.
urĭ (poate var. din
ghem. Ung.
göb, gheb, poate veni d. rom. Din lat.
gĭbbus, gheb, s´ar fi făcut rom.
geb. V.
gîb).
Est. Unflătură [!] în spinare produsă de diformarea șiriĭ spinăriĭ din vre-o căzătură în copilărie saŭ de bătrîneță [!]. Unflăturile naturale din spinarea cămileĭ. – În vest
cocoașă.gheb (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gheb, ghebe, s.n. – Specie de ciuperci comestibile (Armilariella mellea). – Probabil din lat. *glibbus (DEX).
gheb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gheb (cocoașă)
s. n.,
pl. ghéburigheb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gheb n. Mold.
1. cocoașă:
și firul de se rupe, un altul iute scoate [păiajinul] din ghebul său hidos (NAUM);
2. fig. înălțime, ridicătură:
gheburile Paringului. [Ung. GÖB].