geambaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEAMBÁȘ, geambași, s. m. Persoană care vinde cai sau mijlocește vânzarea cailor. – Din
tc. cambaz.geambaș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)geambáș (geambáși), s. m. –
1. (Înv.) Înșelător, trișor. –
2. Persoană care vinde cai. –
Mr. geambaz. Tc. cambaș (Roesler 610; Șeineanu, II, 186; Lokotsch 660),
cf. ngr. τζαμπάζης,
alb.,
sb. ğambaš, bg. džambazin. –
Cf. geambășie, s. f. (meseria de geambaș;
înv., înșelătorie);
geambașlîc, s. n. (geamnașie), din
tc. cembașlik.geambaș (Dicționaru limbii românești, 1939)geambáș m. (turc. pers.
ğanbaz, d. pers.
ğan, vĭață, și
baz, joacă, adică „om care-șĭ joacă vĭața pe frînghie, funámbul”; ngr.
dzambázis [scris
tzamp-], sîrb.
ğambaš, pol.
dzambas). Samsar de caĭ.
Fig. Șarlatan. – În est
geámbaș, poate supt [!] infl. pol. În Olt.
gimbaș, „escroc”. V.
saltimbanc și
sfîrnar.geambaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geambáș (
înv.)
s. m.,
pl. geambáșigeambaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geambaș m.
1. samsar de cai:
Moș Nichifor era și geambaș de cai CR.;
2. fig. mijlocitor neonest. [Vechiu-rom.
geambaș, acrobat = turc. DJAMBAZ, lit. care își riscă vieața].