garanta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GARANTÁ, garantez, vb. I.
Tranz. și
intranz. A da cuiva siguranța că va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja să mențină în stare de bună funcționare, pe o durată determinată, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A răspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurări că... ♦
Intranz. A-și lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altul va fi achitată conform obligațiilor stabilite. – Din
fr. garantir.garanta (Dicționar de neologisme, 1986)GARANTÁ vb. I. 1. tr. A asigura, a încredința pe cineva de ceva. ♦
tr., intr. A da garanție, a răspunde de ceva.
2. intr. A răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a chezășui. [Cf. fr.
garantir, it.
garantire].
garanta (Marele dicționar de neologisme, 2000)GARANTÁ vb. I. tr. a asigura, a încredința pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garanție, a răspunde de ceva. III. intr. a răspunde de plata unei datorii făcute de altul; a gira. (< fr.
garantir)
garanta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GARANTÁ (<
fr.)
vb. I
tranz. 1. A da cuiva siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (
ex. a libertății), a unui drept (
ex. a dreptului la muncă, a dreptului de apărare etc.).
2. (
Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligații, prin constituirea unei garanții reale (gaj, ipotecă) sau per¬sonale (fidejusiune / cauțiune).
3. A răspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei ființe, de autenticitatea unei afirmații.
garanta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)garantá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
garanteázăgarantà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)garantà v.
1. a se face garant, a da garanție:
a garanta o datorie; 2. a asigura de calitatea unui obiect:
a garanta un ceasornic; 3. fig. a afirma, a certifica:
a garanta exactitatea unui fapt.