garanție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GARANȚÍE, garanții, s. f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale); (
concr.) ceea ce servește drept asigurare că o obligație luată va fi ținută. ◊
Loc. vb. A lua pe garanție = a garanta. ◊
Expr. Pe garanția cuiva = pe răspunderea cuiva.
A da garanție = a da asigurări că un lucru va fi îndeplinit.
A prezenta garanție de... = a se prezenta astfel încât să trezească încrederea, să ofere siguranță. – Din
fr. garantie, it. garanzia.garanție (Dicționar de neologisme, 1986)GARANȚÍE s.f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită; chezășie. ◊
A lua (pe cineva) pe garanție = a garanta pentru cineva. [Gen.
-iei. / < fr.
garantie, it.
garanzia].
garanție (Marele dicționar de neologisme, 2000)GARANȚÍE s. f. obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l despăgubească de o pagubă suferită. ♦ a lua (pe cineva) pe ~ = a garanta pentru cineva; a prezenta ~ = a oferi încredere, certitudine, siguranță. (< fr.
garantie, it.
garanzia)
garanție (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GARANȚÍE (<
fr.,
it.)
s. f. 1. (
Dr.) Mijloc de asigurare a executării unei obligații. ◊
G. reală = afectarea unui lucru (al debitorului sau al altei persoane) pentru garantarea executării unei obligații (
ex. ipotecă, gaj), care dă dreptul creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului, să ceară scoaterea în vânzare silită a lucrului, pentru ca din prețul obținut să fie plătit.
G. bancară = tip de contract economic, prin care o bancă are obligația de a plăti o sumă convenită, în anumite condiții, în cazul în care debitorul unui contract comercial nu-și îndeplinește obligațiile contractuale (cauțiune bancară) sau dacă garantul înregistrează o pierdere sau nu realizează câștigul estimat.
G. contractuală = termen acreditat de Camera Internațională de Comerț de la Paris, pentru a denumi garanțiile acordate de bănci, societăți de asigurare etc., în scopul asigurării unor disponibilități de fonduri pentru un terț, în cazul în care un beneficiar ar avea o revendicare justificată împotriva ordonatorului.
2. Obligație în virtutea căreia o persoană răspunde de ceva.
garanție (Dicționaru limbii românești, 1939)*garanție f. (fr.
garantie). Asigurarea garantuluĭ, chezășie. Lucru care garantează, cauțiune:
ipotecile-s garanțiile cele maĭ ordinare. Fig. Acest copil prezentă [!] toate garanțiile că va ajunge om mare. V.
arvonă.garanție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)garanțíe s. f.,
art. garanțía, g.-d. art. garanțíei; pl. garanțíi, art. garanțíilegaranție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)garanție f.
1. îndatorirea de garant;
2. ceeace garantează:
ipotecele sunt garanțiile cele mai ordinare; 3. fig. ceeace asigură:
a oferi toate garanțiile.