găoază (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)GĂOÁZĂ s. f. Anus. (pare să provină din
lat. cavum = gaură (
cf. găoace) +
suf. -ză; după DAR, din
sl. (neatestat)
*gązŭ, dar
cf. bg. găz, sb. guz, pol. guzica, rus. guzno, care sunt mai puțin acceptabile d.p.d.
v. fonetic; deriv. din
gr. medie
γάβος = groapă este improbabilă (Cihac))