gangur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁNGUR s. m. v. grangur.gangur (Dicționaru limbii românești, 1939)gángur m. (lat.
gálgulus, din
gálbulus, adică „gălbior”).
Est. Grangure, o pasăre din neamu merleĭ [!], galbenă, cu vîrfurile aripilor negre și care face un cuĭb spînzurat și lucrat cu mare artă. V.
aușel.gangur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gangur (grangur) m. pasăre cântăreață galbenă și mare cât mierla
(Oriolus galbula): ganguri de aur ce au cuiburi de mătase AL. [Lat. GALGULUS; forma munteană
grangur e analogică (cf.
graur)].