găsi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂSÍ, găsesc, vb. IV.
1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊
Expr. (
Fam.)
A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (
Intranz.)
Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând!
A-și găsi (sau,
refl.,
a se găsi)
să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (
Reg.)
A (-i) găsi (cuiva)
dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (
Loc. vb.)
A-și găsi mormântul (sau
moartea) = a muri. ♦
Tranz. și
refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-și găsi omul (sau
nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine.
Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărțire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile).
2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊
Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat?
3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel.
4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... –
Cf. sl. gasiti „a stinge”.
găsi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)găsí (găsésc, găsít), vb. –
1. A afla, a întîlni.
2. A afla, a descoperi. –
3. A afla, a observa, a constata. –
4. A considera, a crede, a socoti. –
5. (
Refl.) A se afla, a fi prezent. –
6. (
Impers.) A avea o idee.
Sl. gasiti „a stinge” (DAR; Pușcariu,
Lr., 282). Semantismul deosebit de ciudat, s-ar putea explica printr-un sens primitiv „a stinge suflînd” sau „a sufla”, care ajunge astfel să coincidă cu
afflare ›
afla. Este de asemenea posibilă o confuzie, din partea subiectului
rom., între
sl. gasiti „a stinge” și
sl. desiti, dositi „a afla”. Evoluția semantică „a stinge” › „a potoli setea” › „a afla” (Skok,
Dacor., IX, 217), nu pare probabilă. Nici
der. din
alb. gjëig „aflu” (Cihac, II, 717), din
sb. gaziti „a trece prin vad” (Weigand,
BA, III, 107) sau din gepidicul
gasihts „acțiunea de a zări” (Gamillscheg,
Rom. Germ., II, 252) nu par probabile.
Der. găsitură, s. f. (descoperire);
găselniță, s. f. (invenție, născocire stilistică), formație artificială modernă.
găsi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)găsí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. găsésc, imperf. 3
sg. găseá; conj. prez. 3
să găseáscăgăsi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)găsi v.
1. a da peste ceva, căutând sau din întâmplare:
a găsi o comoară; 2. a descoperi:
a găsi un mijloc; 3. a procura:
a găsi cuiva un post; 4. a da peste cineva, a apuca:
nu știu ce l´a găsit; 5. a-i trece prin minte:
tocmai acum ți-ai găsit să...; 6. a crede:
a găsi cu cale; 7. a fi undeva:
ei se găsiau tocmai pe acolo. [Origină necunoscută].