gărgăun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂRGĂÚN, gărgăuni, s. m. 1. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară; bărzăun
(Vespa crabro). 2. Fig. (La
pl.) Pretenții nejustificate, fumuri. ◊
Expr. A fi cu (sau
a avea)
gărgăuni în (sau
la)
cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de încrezut.
A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a face (pe cineva) să renunțe la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [
Var.:
gărgăúne s. m.] –
Et. nec.gărgăun (Dicționaru limbii românești, 1939)gărgăún m. (lat.
crabro, pop.
*grabro, -ónis, de unde s´a făcut
*grăurun apoĭ, poate infl. de
gărgăriță, gărgăun). O vĭespe foarte mare cu dungĭ transversale galbene saŭ și neagră albăstruĭe strălucitoare (
vespa crabro). Un fel de vĭermĭ care se fac la coarnele berbecilor și-ĭ fac să aĭbă gust de luptă.
Fig. Iron. A avea gărgăunĭ (greĭerĭ, stiglețĭ) la cap, a fi cam nebun. – Și
găun și
bărzăun. V.
bondar, grăunte.gărgăun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gărgăún s. m.,
pl. gărgăúnigărgăun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gărgăun m.
1. cea mai mare viespe cu acul înțepător și veninos, sbârnâe tare când sboară
(Vespa crabro); 2. fig. capriciu bizar, fantazie:
are gărgăuni în cap. [Dial.
găun: origină necunoscută].