gălbinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. 1. (
Med.;
pop.) Icter.
2. (Rar) Culoare galbenă a feței; paliditate.
3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii
(Serratula tinctoria). [
Var.:
gălbenáre s. f.] – Din
galbin.gălbinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gălbináre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắrigălbinare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gălbinare f.
1. boală când omul e galben la față și la albușul ochiului:
2. plantă cu fructele albe-gălbui sau roșiatice, întrebuințate de boiangii
(Serratula tinctoria).