gălbează (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GĂLBEÁZĂ, gălbeze, s. f. 1. Vierme parazit care trăiește în căile biliare ale ovinelor și bovinelor
(Fasciola hepatica). 2. Boală de ficat a ovinelor și a bovinelor, provocată de gălbează (
1).
3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei:
a) Cuscuta trifolii; b) torțel
(Cuscuta campestris); c) torțel
(Cuscuta epithymum); d) torțel
(Cuscuta europea). –
Cf. alb. kël'bazë, gël'bazë.gălbează (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gălbeáză (gălbéze), s. f. –
1. Boală a ovinelor. –
2. Plantă (Marchetia polymorpha). –
Var. călbează. Mr. gălbadză. Lat. clāvĕlla, cu metateza *
calvella ›
*călbea și cu
suf. -
ză, cf. fr. clavelée „boală, dropică”,
it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -
ză este curentă în
rom.,
cf. cinteză, pupăză, spetează, sfîrlează, etc. Schimbarea
c ›
g, care apare frecvent la inițială, pare a indica o confuzie cu
galben. În sfîrșit, numele plantei se datorează întrebuințării ei în medicina populară
cf. sp. hepatica. Se consideră în general că etimonul cuvîntului este
alb. gëljbazë sau
këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Pușcariu 696; Philippide, I, 256 și II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan,
Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însă
alb. nu a fost explicat pînă în prezent și rezultatul lui pare a indica un împrumut din
rom. În aceeași situație se află
ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer,
Neugr. St., II, 75; Murnu,
Lehnwörter, 26), și
săs. galbiaze. Legătura cu
chelbe, sugerată de DAR, nu este evidentă. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior
indoeurop. Der. gălbeji (
var. gălbezi, călbeji, călbezi, îngălbeji),
vb. (a se înbolnăvi de dropică; a deveni palid, a se îngălbeni), în al cărui al doilea sens a intervenit o încrucișare cu
galben; gălbenos (
var. gălbăjos, gălbăcios, călbejos),
adj. (bolnav de dropică; palid, galben);
gălbejoasă (
var. gălbejeală),
s. f. (gălbeneală);
gălbășoară s. f. (plantă, Lysimachia vulgaris). După Scriban,
der. s-ar explica mai bine plecînd de la
galben, cu schimbare de
suf. galbĭnus ›
galbĭdus; însă această ipoteză nu pare corectă.
gălbează (Dicționaru limbii românești, 1939)gălbeáză și
călbeáză f., pl.
eze (alb.
kălĭbază, și
gălĭbază. O boală de ficat la oĭ (
distomum hepáticum) produsă de un verme [!]. O plantă, fĭerea pămîntuluĭ (
marchántia polymórpha). – În nord
gălbază.gălbează (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gălbeáză, -e, (călbează, călbază), s.f. –
1. Vierme parazit (Distomum hepaticum; Fasciola hepatica).
2. (med.) Boală de ficat a ovinelor și bovinelor: Boală a ficatului la oi: „Pe la noi, pe valea gioasă, / Pier oile de călbază” (Bârlea 1924 II: 12). – Cuvânt autohton, cf. alb. këlbázë, gëlbázë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Russu 1981).
gălbează (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gălbeáză s. f.,
g.-d. art. gălbézei; pl. gălbézegălbează (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gălbează (călbează) f.
1. boală de ficat a oilor:
toată turma zace de rea gălbează GR. AL.;
2. vierme stricăcios viilor
(Distomum hepaticum); 3. plantă parazită care își suge din trifoiu nutrimentul, făcându-l astfel să îngălbenească și să piară
(Cuscuta epithymum). [Albanez KĂLBAZĂ, GĂLBAZĂ].