gîng (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gîng s. n. – Zgomot. Creație expresivă, care imită mai cu seamă zumzetul insectelor. Este cuvînt rar, care abia dacă figurează în unele dicționare.
Cf. aceeași intenție expresivă în
ga ›
gîgîi, și în
gr. γογγίζω,
sl. gągnati, ngr. γουργουλίζω „a fierbe” (›
mr. gurgurare),
mag. gögyök „a bîlbîi”.
Der. gîngăni (
var. gînguri, gunguri, gongăni, gungăni, gungura),
vb. (despre copii, a gînguri; despre porumbei și turturele, a gînguri),
cf. megl. găngăres „a bîlbîi”;
gînganie (
var. gîngoană, gîngolie, gîngalie),
s. f. (insectă), care ar putea proveni direct din
sl. gągnanije „zumzet” (Cihac, II, 114; Conev 52);
goangă (
var. goambă, goand(r)ă, boangă, bonghiță),
s. f. (insectă);
gongălău, s. m. (gîndac);
goande, s. f. (bulgăre, grunz, cocoloș), prin comparație cu forma generală a insectelor;
goanță, s. f. (cocoloș, obiect rotund),
cf. gloanță; gîndac, s. m. (insectă;
Trans. de Nord, șarpe), cu
suf. -
ac (DAR presupune un prototip
sl. *
gądakŭ, care pare inutil);
gîndăci, vb. (despre copii, a gînguri; a fi nepăsător);
gîndăcos, adj. (minuscul);
gîngav, adj. (bîlbîit), reproduce direct
sl. gągnavŭ, care reprezintă aceeași rădăcină expresivă,
cf. sb. gîngav; gîngăvi, vb. (a se bîlbîi, a gîngăvi; despre copii, a gînguri);
gîngăvie, s. f. (bîlbîială),
cf. Miklosich,
Lexicon, 150; Byhan 312; Löwe 32;
grîngoașe, s. f. (insectă, Gymnopleurus pilularius), al cărui nume pare a indica încrucișarea cu
grîne, cf. numele său
gîndac de la
grîne; grînguri (
var. grunguni, grunguri, gurgu(n)i, (în)gur(l)ui),
vb. (a gînguri; a grohăi);
guguș, s. m. (porumbel);
guguștiuc, s. m. (porumbel);
guguștiucă, s. f. (porumbiță),
cf. bg.,
sb. guguška (după Cihac, I, 130, Conev 53 și Skok 73, din
sl., ceea ce este adevărat numai pentru
mr. gugufce, megl. gugufcu; după Șeineanu, II, 192, din
tc. gögüslü „cu piept mare”).