gâdila (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÂDILÁ, gâdil, vb. I.
Tranz. 1. A produce, prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului, o senzație particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦
Refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacționând printr-un râs convulsiv).
2. Fig. A produce cuiva o senzație plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [
Var.:
gâdilí vb. IV] – Din
bg. gădel mi je „mă gâdilă”.
gâdila (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gâdila, gâdil v. r. 1. (d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul
2. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure
gâdila (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gâdila, gâdil v. r. 1. (
d. un hoț de buzunare) a sesiza, a observa esențialul.
2. (
d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că hoții încearcă să-l fure.
gâdila (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gâdilá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
gấdilă