făurar - explicat in DEX

făurar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂURÁR², făurari, s. m. (Înv. și reg.) Fierar. ♦ (Poetic) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.

făurar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FĂURÁR¹ s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Din lat. febr(u)arius.

făurar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.

făurar (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) făurár, V. faur 1.

făurar (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ.

făurar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
făurár, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

făurar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
făurár¹ (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár

făurar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
făurár² (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári

făurar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat].

făurar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FĂURÁR¹ s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] — Lat. febr(u)arius.