fărmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărâmătură.fărmătură (Dicționaru limbii românești, 1939)fărmătúră f., pl.
ĭ. Bucățică care cade dintr´o bucată maĭ mare:
fărmăturĭ de pîne [!]. – Și
sf-: sfărmăturĭ de zid. Și
fărămătură, fărîmătură și (vest)
fărămitură, firimitură și
frimitură.fărmătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărâmătură.