făcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (
Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. –
Face +
suf. -ătură.făcătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)făcătură, făcături s. f. 1. plastografie, fals în acte.
2. lucrare artistică mediocră.
făcăturăfăcătúră s.f. 1 (
pop.) Farmec, vrajă (făcută cuiva).
2 (
pop.) Mijloc prin care se fac farmece.
3 (
pop.) Lucru vrăjit.
4 (
pop.) Model al unei cusături.
5 (
fam.) Improvizație.
6 (
fam.; deprec.) Imitație fără valoare. • pl.
-i. /
face +
-ătură.făcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)făcătúră f., pl.
ĭ (d.
fac). Farmece, fărmăcătorie [!]. V.
fapt.făcătură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)făcătúră, -uri, s.f. – (mag.) Fermecătură, vrajă: „Se presupune că în trecut cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)„; „Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată” (Acta Musei 2002: 155). – Din a face (< lat. facere) + tură.
făcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)făcătúră s. f.,
g.-d. art. făcătúrii; pl. făcătúrifăcătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)făcătură f. Tr. fermecătorie. [V.
face 11].
făcătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FĂCĂTÚRĂ, făcături, s. f. (
Pop.; în superstiții) Farmec, vrajă (făcută cuiva); mijloc întrebuințat de vrăjitoare în farmecele sale. —
Face +
suf. -ătură.