fâsâială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÂSÂIÁLĂ, fâsâieli, s. f. Faptul de
a fâsâi; zgomot șuierător produs de ieșirea unui gaz printr-un orificiu strâmt; fâsâit, fâsâitură. [
Pr.:
-sâ-ia-. –
Var.:
fâsăiálă s. f.] –
Fâsâi +
suf. -eală.fâsâială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fâsâiálă s. f.,
g.-d. art. fâsâiélii; pl. fâsâiélifâsâială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FÂSÂIÁLĂ, fâsâieli, s. f. Faptul de
a fâsâi; zgomot șuierător produs de ieșirea unui gaz printr-un orificiu strâmt; fâsâit, fâsâitură. [
Pr.:
-sâ-ia-. —
Var.:
fâsăiálă s. f.] —
Fâsâi +
suf. -eală.