furător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. –
Fura +
suf. -ător.furător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furătór (rar)
adj. m.,
s. m.,
pl. furătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. furătoáre