furnica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURNICÁ, pers. 3
furnícă, vb. I.
1. Intranz. A umbla încoace și încolo în număr mare, a se mișca în toate părțile ca furnicile; a mișuna, a forfoti. ♦ (Rar; urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A fi plin de..., a fi ticsit de...
2. Tranz. impers. A avea o senzație neplăcută de mâncărime și de înțepături pe piele. –
Lat. formicare.furnica (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FURNICA, vf. în E M-ților Bucegi care domină Valea Prahovei la Sinaia; 2.103
m. Constituit din conglomerate.
furnica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furnicá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
furnícăfurnicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)furnicà v.
1. a se mișca în mare număr ca furnicile;
2. fig. a avea cu prisosință:
această pagină furnică de erori; 3. a simți furnicături. [Lat. *FORMICARE].