furătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) FURĂTÚRĂ,furături, s. f. (Rar) Furt, furtișag. – Fura + suf. -ătură.
furătură(Dicționaru limbii românești, 1939) furătúră f., pl. ĭ. Furt: a trăi din furăturĭ. Lucru furat: haĭna asta e furătură.
furătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) furătúră (rar) s. f., g.-d. art. furătúrii; pl. furătúri