funduc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în țările române în
sec. XVIII; funducliu. – Din
tc. findic.funduc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fundúc (fundúci), s. m. – (Înv.) Monedă turcească de aur, ce valora 12 taleri în 1821, și 4
rubiele sau 8,8 franci de aur în 1848.
Tc. findik (Șeineanu, III, 53; Lokotsch 617; Ronzevalle 125). –
Der. funducliu, s. m. (monedă turcească de aur, a cărei valoare nominală era de 7 piaștri, de fapt 4 piaștri și 35
parale), din
tc. fundukli. Sec. XVIII.
funduc (Dicționaru limbii românești, 1939)fundúc și
fondúc m. (turc.
fonduk, pop.
fyndyk, d.
fond, rus.
funt. V.
funt. Vechĭ. O monetă [!] turcească de aur (vreo 35 de piaștri turceștĭ, ĭar în Munt. 22 de leĭ).
funduc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fundúc s. m.,
pl. fundúcifunduc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)funduc m. monedă turcească de aur, în valoare de 22 lei, circula în vremea lui Caragea (FIL.) [Turc. FUNDUK].