fulgui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FULGUÍ, pers. 3
fulguiește, vb. IV.
Intranz. A ninge cu fulgi rari. –
Fulg +
suf. -ui.fulgui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fulguí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. fulguiéște, imperf. 3
sg. fulguiá; conj. prez. 3
sg. să fulguiáscăfulguĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)fúlguĭ și
-ĭésc v. intr. (d.
fulg). Ning rar numaĭ cu cîțĭ-va fulgĭ. V. impers.
Fulguĭe de ninsoare (Sov. 245).
fulguì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fulguì v. a ninge rar, a cădea fulgi de zăpadă.