fulgerător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid.
2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. –
Fulgera +
suf. -ător.fulgerător (Dicționaru limbii românești, 1939)fulgerătór, -oáre adj. Care fulgeră.
Fig. Instantaneŭ, súbit:
moarte fulgerătoare. Amenințător, grozav:
privirĭ fulgerătoare. Adv. În mod fulgerător:
l-a privit fulgerător.fulgerător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fulgerătór adj. m.,
pl. fulgerătóri; f. sg. și
pl. fulgerătoárefulgerător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fulgerător a.
1. care aruncă fulgere:
Jupiter fulgerătorul; 2. încărcat de fulgere:
nu vedeți cumpliții nori cum sosesc fulgerători? AL.
3. fig. grozav, amenințător:
o privire fulgerătoare.