fulger (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÚLGER, fulgere, s. n. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊
Ședință (sau
miting)
fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important.
Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊
Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau
ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊
Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊
Fulger electronic = bliț. –
Lat. fulger (
=fulgur, -is).
fulger (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fúlger (fúlgere), s. n. –
1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori. –
2. Străfulgerare, scăpărare. –
3. Varietate de cucută (Cuscuta epithymum). –
Mr. (
sfulgu).
Lat. fŭlgĕr, în loc de
fŭlgur, formă atestată (Pușcariu 666; Candrea-Dens., 669; Densusianu,
Hlr., 137; REW 3555; DAR; Graur,
R. phil., 1937, 273),
cf. it. (
folgore),
prov. folzer, fr. foudre. Cuvîntul
mr. cere un
lat. *
fŭlgus. Der. fulgera, vb. (a produce fulgere), din
lat. fulgerare (Pușcariu 667; Candrea-Dens., 671; REW 3556; DAR),
cf. it. fulgorare (‹
lat. fulgurare);
sfulgera, vb. (a produce fulgere), probabil
var. a cuvîntului anterior (după Candrea-Dens., 673, de la un
lat. *
exfŭlgerāre);
străfulgera, vb. (a produce fulgere);
fulgerat, s. n. (pulsație, înțepătură; boală nedeterminată a vitelor);
fulgerat, adv. (rapid, ca fulgerul);
fulgerător, adj. (iute ca fulgerul);
fulgerătoare, s. f. pl. (Banat, zilele de la 16 la 18 ianuarie, numite și
Cercovii de iarnă);
fulgerătură, s. f. (fulger; înțepătură; epilepsie);
sfulgerătură, s. f. (boală a mieilor);
fulgerește, adv. (rapid).
fulger (Dicționaru limbii românești, 1939)1) fúlger n., pl.
e (lat.
fŭlgur, fúlguris și
-ĕris, flacără; it.
fólgore, pv.
folzer, fr.
foudre. V.
fulminant, flacără, flagrant): Descărcarea electrică luminoasă și detunătoare între doĭ norĭ saŭ între un nor și pămînt (V.
tunet).
Fig. Expresiune de mare furie:
fulgere îĭ ĭeșeaŭ din ochĭ. Urgie cerească saŭ omenească:
fulgerele papeĭ (excomunicarea). Eveniment dezastros [!] și neașteptat:
un fulger chear [!] din senin. Om foarte ĭute, maĭ ales în războĭ:
Baĭazet I era supranumit „Fulgeru”. Tren, vapor foarte răpede [!]:
un tren fulger. Ideĭe foarte răpede:
un fulger mĭ-a trecut pin [!] gînd. Ca fulgeru saŭ
ca un fulger, foarte răpede:
ca fulgeru s´a răpezit [!].fulger (Dicționaru limbii românești, 1939)2) fúlger, a
-á v. intr. (d.
fulger 1 saŭ lat.
fulgerare îld.
fulgurare; it.
folgorare). Produc fulgere:
Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede [!]:
o ideĭe v-a fulgerat pin [!] cap. V. impers. Se produc fulgere:
uĭte-te [!] cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc:
artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav:
l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia
sf-.fulger (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FÚLGER (
lat. fulger ‹
fulgur)
s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă, însoțită de tunet, care se produse între doi nori sau în interiorul unui nor; poate avea o lungime de 1-3 km, durata de 0,001-0,020 s, intensitatea curentului de 10-20 kA, tensiunea electrică de 30-200 MV. ◊
F. globular =
f. a cărui formație luminoasă are aspectul unei sfere de plasmă care se deplasează sub influența curenților de aer, ocolind în general obstacolele; dispare brusc, cu sau fără explozie.
2. Lumină, sclipire puternică și trecătoare; scăpărare, străfulgerare.
fulger (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fúlger s. n.,
pl. fúlgerefulger (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fulger n.
1. scânteie electrică ce țâșnește din ciocnirea a doi nori; fig.
fulgeri ies din ochii săi AL.;
2. detunare violentă și produsă prin descărcarea unui nor electric;.
3. fig. eveniment dezastros și neașteptat:
un fulger din chiar senin; 4. urgie cerească:
fă-te fulger răsbitor AL.;
5. excomunicațiune:
fulgerele papei; 6. mare cuceritor (supranumele lui Baiazid I):
adunat-au fulgerele contra Fulgerului EM.;
7. tren cu cea mai mare iuțeală:
a pornit cu Fulgerul. [Lat. vulg. FULGEREM = clasic FULGUR].