fulgerătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. –
Fulgera +
suf. -ătură.fulgerătură (Dicționaru limbii românești, 1939)fulgerătúră f., pl.
ĭ. Efectu fulgeruluĭ. Boală care te lovește ca fulgeru, cum e epilepsia.
fulgerătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fulgerătúră s. f.,
g.-d. art. fulgerătúrii; pl. fulgerătúrifulgerătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fulgerătură f.
1. efectul fulgerării;
2. junghiu trecător:
când se uita la om dihania, îl lovia fulgerătura ISP.