frântură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊
Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită;
p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (
1).
2. (
Pop.) Fractură.
3. (Rar) Spărtură. –
Lat. *franctura (
=fractura) sau
frânt +
suf. -ură.frântură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frântúră s. f.,
g.-d. art. frântúrii; pl. frântúrifrântură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frântură f. rezultatul frângerii:
1. bucată ruptă;
2. frântură de limbă, joc de cuvinte (v.
frământări). [Lat. FRACTURA].