frig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)frig (fríguri), s. n. –
1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. –
2. (
Pl.) Febră. –
Mr.,
megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR),
cf. sard. fríus (Wagner 112),
v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la
pl., atestat încă din
lat. pop. cf. Densusianu,
Hlr., 190.
Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară;
friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct
lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR),
cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci);
înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din
fr. fébrile, cf. montanesul
afrigolado.