francatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRANCATÚRĂ, francaturi, s. f. Ansamblul mărcilor poștale și al ștampilelor aplicate pe o corespondență. –
Franca +
suf. -tură.francatură (Dicționar de neologisme, 1986)FRANCATÚRĂ s.f. (
Rar) Francare a trimiterilor poștale. ♦ Timbrele folosite în acest scop. [< germ.
Frankatur].
francatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRANCATÚRĂ s. f. francare a trimiterilor poștale. ◊ mărcile și ștampilele aplicate pe o corespondență. (< germ.
Frankatur)