francez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s. m.,
adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțuz.
2. Adj. Care aparține Franței sau populației ei, privitor la Franța sau la populația ei; franțuzesc. ♦ (Substantivat,
f.) Limba vorbită de francezi. – Din
it. francese, fr. français.francez (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Franța. ◊ (s.f.) limbă romanică vorbită de francezi. (< fr.
franșais)
francez (Dicționaru limbii românești, 1939)*Francéz, -ă s. și adj. (it.
Francese, fr.
Français). Din Francia:
un Francez, o carte franceză.francez (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FRANCÉZ, -Ă (‹
it.,
fr.)
s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe
terit. Franței. Mai trâiesc în S.U.A., Canada, Algeria, Maroc, Tunisia ș.a. De religie creștină (catolică). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Franța.
2. Adj. Care aparține Franței sau francezilor (
1), privitor la Franța sau la francezi; franțuzesc. ◊
Arta f. = arata dezvoltată pe
terit. Franței. Vestigii de artă se păstrează încă din preistorie (peștera Lascaux), precum și din epocile greacă, celtică și galo-romană. În timpul Carolingienilor, arhitectura, pictura de manuscris, orfevrăria cunosc o perioadă de înflorire. Arhitectura romanică apare în
sec. 11, fiind ilustrată prin monumente importante (Cluny, Arles, Poitiers). Sculptura, adaptată arhitecturii, ornamentează portalurile și capitelurile (Moissac, Vézelay). Goticul este, în
sec. 12-15, stilul marilor catedrale (Chartres, Reims, Notre-Dame din Paris, Amiens, Rouen ș.a.) împodobite cu sculpturi și vitralii. În
sec. 15 se dezvoltă miniatura (frații Limbourg) și se impune pictura în ulei (J. Fouquet,
N. Froment, Maestrul din Moulins). Contactul cu Renașterea se realizează prin pictorii decoratori italieni (Școala de la Fontainebleau). Se construiesc palate (Luvru, Tuileries, Blois, Chambord ș.a.). În sculptură se remarcă J. Goujon,
G. Pilon, iar în pictură portretiștii J. și
F. Clouet. Orientarea către clasicism devine decisivă în
sec. 17 (
v. clasicismul francez; v. stilul Ludovic XIV), reapărând după interludiul constituit de stilul rocaille (
v. stilul Ludovic XV) la finele
sec. 18 (
v. neoclasicism; v. stilul Ludovic XVI). După Cl. Lorrain,
N. Poussin, frații Le nain,
G. de La Tour în
sec. 17, numele importante ale picturii
sec. 18 sunt Watteau, Fragonard, Boucher; Chardin este preocupat de realitatea cotidiană, iar Greuze reflectă sentimentalismul epocii. Epoca Revoluției și a Imperiului este dominată de
L. David și Ingres, cărora li se opune în primele decenii ale
sec. 19
romantismul, ilustrat de Géricault și Delacroix în pictură și de
F. Rude în sculptură. La mijlocul
sec. 19, se afirmă
realismul (Courbet, pictorii de la Barbizon, Daumier). Un moment important în pictura franceză de la sfârșitul
sec. 19 îl constituie
impresionismul, din care derivă
neoimpresionismul. Arta lui Cézanne și Gauguin domină finalul
sec. 19 și începutul
sec. 20, în care se succed
fovismul, cubosmul, arta abstractă, suprarealismul. „Școala din Paris” reunește diversele tendințe ale artei moderne. La sfârșitul
sec. 19, în sculptură se afirmă personalități puternice: Rodin, Maillol, Bourdelle. Arhitectura
sec. 19 se caracterizează prin eclectism (Opera din Paris); un loc de frunte îl ocupă în a doua jumătate a secolului construcțiile metalice (Turnul Eiffel), care se îmbină cu spiritul stilului
art-nouveau. În
sec. 20, Le Corbusier domină orizontul arhitecturii mondiale și contribuie în mod decisiv la propagarea funcționalismului. ♦ (Substantivat,
f.) Limbă indo-europeană din familia limbilor romanice occidentale, grupul galo-romanic. Se deosebește de celelalte limbi romanice prin caracterul etimologic al ortografiei. Are peste 200 milioane de vorbitori (în Europa, America, Africa, Asia, Oceania ș.a.). Este una dintre limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.
francez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)francéz adj. m.,
s. m.,
pl. francézi; adj. f. francéză, pl. francézefrancez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)francez a. și m. care e din Franța.