frăsinel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRĂSINÉL, frăsinei, s. m. Plantă erbacee medicinală și ornamentală, cu flori mari, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (
Dictamnus fraxinella). ◊
Expr. A umbla (de) frunza frăsinelului = a umbla fără nici un rost, fără nici un scop, a fi haimana; a hoinări. –
Frasin +
suf. -el.frăsinel (Dicționaru limbii românești, 1939)frăsinél m., pl.
eĭ. O plantă erbacee rutacee (în bot.
dictámnus [álbus saŭ
fraxinélla]). Are frunze alterne imparipenate compuse care seamănă de departe cu ale frasinuluĭ și florĭ marĭ albe saŭ roșiatice. Se cultivă și pin [!] grădinĭ și exală un miros balsamic puternic. Dacă, după o zi caldă și liniștită, puĭ o lumînare aprinsă aproape de ĭa [!], se inflamează
1 uleĭu din ĭa și o înconjoară c´o aureolă luminoasă, dar care nu vatămă de loc [!] planta. Rădăcina eĭ e febrifugă, vermifugă, sudorifică, tonică, stimulantă și emenagogică.
A umbla de frunza frăsineluluĭ, a umbla în zadar, de florile măruluĭ, (cuculuĭ).
frăsinel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frăsinél s. m.,
pl. frăsinéi, art. frăsinéiifrăsinel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frăsinel m. plantă cu flori mari albe, exală un miros balzamic puternic
(Dictamus albus); frunza frăsinelului, de florile mărului;
să umblați numai așa frunza frăsinelului CR.