fonfăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV.
Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (
2). –
Fonf +
suf. -ăi.fonfăi (Dicționaru limbii românești, 1939)fónfăi și
-ĭésc, a
-í v. intr. (d.
fonf). Vorbesc ca fonfu.
fonfăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonfăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
fónfăie, imperf. 3
sg. fonfăiá; conj. prez. 3
să fónfăie