fonf - explicat in DEX

fonf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

fonf (Dicționaru limbii românești, 1939)
fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.

fonf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe