fonațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FONAȚIÚNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. phonation.fonațiune (Dicționar de neologisme, 1986)FONAȚIÚNE s.f. (
Biol., fiz.) Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pron.
-ți-u-, var.
fonație s.f. / < fr.
phonation, cf. gr.
phone – voce].
fonațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)FONAȚIÚNE s. f. ansamblul factorilor de producere a vocii. (< fr.
phonation)
fonațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fonațiúne (-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. fonațiúnii; pl. fonațiúni