fon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FON, foni, s. m. (
Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din
fr. phone.fon (Dicționar de neologisme, 1986)FON- v.
fono-.
fon (Dicționar de neologisme, 1986)FON s.m. (
Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr.
phone].
fon (Dicționar de neologisme, 1986)–FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr.
-phone, cf. gr.
phone].
fon (Marele dicționar de neologisme, 2000)FON1 s. m. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior. (< fr.
phone)
fon (Marele dicționar de neologisme, 2000)FON2(O)-, -FÓN, -FONÍE elem. „sunet, voce”. (< fr.
phon/o/-, -phone, -phonie, cf.
gr. phone)
fon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fon s. m.,
pl. foni