fleancă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLEÁNCĂ s. f. (
Fam.;
depr.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊
Expr. Tine-ți (sau
închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [
Var.:
fleoáncă, fleoárcă s. f.] –
Et. nec.fleancă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fleáncă (fleoáncă), s.f. (pop. și fam.)
1. gură; gură-rea.
2. (reg.) femeie proastă, îmbrăcată neîngrijit.
fleancă (Dicționaru limbii românești, 1939)fleáncă (vest) și
fleoáncă (est) f., pl.
flencĭ, fleoance (d.
a flencăni, a fleoncăni).
Iron. Gură, vorbă:
tacă-țĭ fleanca!fleancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fleáncă (
fam.)
s. f.fleancă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fleancă f. bot, gură. V.
fleoancă și
treanca-fleanca.