fleac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLEAC1, fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, neînsemnat; bagatelă. ♦ Om de nimic, secătură.
2. (La
pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. –
Et. nec. Cf. flec.fleac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLEAC2 s. n. v. flec.fleac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fleac, fleacuri s. n. (er.) spațiul dintre anus și vulvă la femei.
fleac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)FLEAC acaret, căcat, căcățel, flintic, goangă, lucernă, mare brânză, multe și mărunte, nimica toată, plătică, sacs.
fleac (Dicționaru limbii românești, 1939)fleac (
ea dift.) n., pl.
urĭ (rudă cu rut.
flĕak, lucru moale. Cp. și cu vgr.
phlýax, farsă, și lat.
flaccus, cu urechĭ blegĭ. V. și
bleg, fleașcă). Lucru ușor saŭ de nimic:
această greutate e un fleac pentru el. Fig. Om de nimic, om neserios. Pl. Prostiĭ, stupiditățĭ:
fleacuri!fleac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fleac s. n.,
pl. fleácurifleac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fleac n.
1. lucru de nimic;
2. pl. prostii, nerozii. (Termen înrudit cu lat. FLACCUS, prezintă o sumă de amplificări ca:
fleică, fleancă, fleoancă, fleașcă, cu acelaș sens fundamental de ceva molatec].