fiziognomonie - explicat in DEX

fiziognomonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FIZIOGNOMONÍE s. f. Tendință de a determina caracterul omului după înfățișarea lui fizică, îndeosebi după fizionomia lui. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physiognomonie.

fiziognomonie (Dicționar de neologisme, 1986)
FIZIOGNOMONÍE s.f. (Liv.) Tendință de a determina caracterul unui om după fizionomie; fizionomistică. [Pron. -zi-o-. / < fr. physiognomonie, cf. gr. physiognomonia].

fiziognomonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FIZIOGNOMONÍE s. f. disciplină având ca obiect cunoașterea caracterului omului după aspectul fizic și după fizionomie. (< fr. physiognomonie)

fiziognomonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fiziognomoníe (-zi-og-no- / -o-gno-) s. f., art. fiziognomonía, g.-d. fiziognomoníi, art. fiziognomoníei

fiziognomonie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*fiziognomoníe f. (ca și fiziognomíe). Arta de a cunoaște omu după față.

fiziognomonie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
FIZIOGNOMONÍE (‹ fr., germ. physis „natură” + gnomon „știutor”) s. f. (Înv.) Disciplină, popularizată mai ales de poetul și oratorul elvețian J.K. Lavater (1741-1801), care determina caracterul oamenilor după fizionomia lor.