fericire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊
Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. –
V. ferici.fericire (Dicționaru limbii românești, 1939)fericíre f. Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos:
fericire perfectă nu există. Noroc, întîmplare plăcută:
Ce fericire că te întîlnesc! Ce fericire pe tine! Din fericire, noroc că:
Căzuse în apă. Din fericire, i s´a aruncat o scîndură și a scăpat.fericire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fericíre s. f.,
g.-d. art. fericírii; pl. fericírifericire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fericire f.
1. stare de mulțumire deplină;
2. întâmplare fericită, șansă.