fer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FER s. n. v. fier.fer (Dicționar de neologisme, 1986)–FER Element secund de compunere savantă cu semnificația „care poartă”, „care produce”. [< it.
-fero, fr.
-fère, cf. lat.
ferre – a purta, a duce].
fer (Marele dicționar de neologisme, 2000)-FÉR elem. „care poartă, conține”, „care produce”. (< fr.
-fère, cf.
lat. ferre, a purta)
fer (Dicționaru limbii românești, 1939)fer (est) și
fĭer (vest) n., pl.
feare, fĭare și (Mold.)
fere (lat.
fĕrrum, it. pg.
ferro, pv. fr.
fer, sp.
hierro). Un metal cenușiŭ albăstriŭ, ductil, maleabil, foarte tenace și foarte uzitat în industrie. (E bi- și tetravalent, are o densitate de 7,84 și o greutate atomică de 56. Se topește la 1500°). Obĭect indefinit de fer:
roata sre un fer în prejuru [!] eĭ. Fig. Spadă, sabie:
a încrucișa feru cu cineva. Danga orĭ sigil:
stampilat cu feru roș (înroșit în foc),
feru țăriĭ. Fig. Est. Formă tip, aer:
acest copil are feru familiiĭ. Pl. Lanțurĭ:
hoț pus în feare. Fer de călcat, instrument de fer cu care, după ce se încălzește, se netezesc rufele.
Feru pluguluĭ, brăzdar, botu care despică pămîntu.
Feru sulițeĭ, vîrfu eĭ de fer.
Cap de fer, 1) minte foarte rezistentă la muncă, 2) cap încăpățînat.
Corp de fer, corp robust.
Sceptru de fer, guvern de fer (fig.), guvernare energică saŭ aspră și despotică.
A geme în feare, a fi în captivitate, în robie. – Pop.
her și (Munt. est)
hĭer.