fatum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁTUM s. n. (
Livr.) Destin irevocabil, fatalitate, soartă. –
Cuv. lat.fatum (Dicționar de neologisme, 1986)FÁTUM s.n. (
Liv.) Destin, soartă; fatalitate. [< lat.
fatum].
fatum (Marele dicționar de neologisme, 2000)FÁTUM s. n. destin, soartă; fatalitate. (< lat.
fatum)
fatum (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Fatum, în mitologia romană, personificarea Destinului.
fatum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fátum (
lat.) (
livr.)
s. n.fatum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FÁTUM s. n. (
Livr.) Destin irevocabil, fatalitate, soartă. —
Cuv. lat.