fățuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FĂȚUITÓR, -OÁRE, fățuitori, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Persoană care fățuiește.
2. S. n. Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn.
3. S. f. Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid; drișcă.
4. S. n. Cuțit puțin curbat, cu două mânere, care servește, în tăbăcărie, la fățuirea manuală a pieilor. [
Pr.:
-țu-i-] –
Fățui +
suf. -tor.