fast (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FAST1 s. n. Splendoare, măreție, pompă
2, lux, strălucire. – Din
fr. faste.fast (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FAST2, -Ă, faști, -ste, adj. (
Livr.; despre zile, împrejurări, evenimente) Favorabil, fericit (pentru cineva). – Din
fr. faste, lat. fastus.fast (Dicționar de neologisme, 1986)FAST s.n. Strălucire, măreție, lux, pompă. [< lat.
fastus, cf. fr.
faste].
fast (Dicționar de neologisme, 1986)FAST, -Ă adj. (
Liv.) Favorabil. ◊
Zi fastă = zi favorabilă;
zile faste = zilele în care erau îngăduite împărțirea dreptății și judecarea proceselor la tribunalele Romei antice. //
s.n.pl. Table cronologice la romani. ♦ Registre publice în care se consemnau acțiunile memorabile în vechea Romă. [Pl.
faști, faste / < lat.
fastus, cf. fr.
faste].
fast (Marele dicționar de neologisme, 2000)FAST1 s. n. strălucire, măreție, lux, pompă. (< fr.
faste, lat.
fastus)
fast (Marele dicționar de neologisme, 2000)FAST2, -Ă I.
adj. favorabil. ♦ zile faste = zilele în care erau îngăduite împărțirea dreptății și judecarea proceselor în tribunalele Romei antice. II. s. f. pl. table cronologice la romani. ◊ registre publice în care se consemnau acțiunile memorabile în vechea Romă. (< fr.
faste, lat.
fastus)
fast (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) fast n., pl.
urĭ (lat.
fastus, ostentațiune). Mare lux, pompă:
a etala un mare fast.fast (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) fast, -ă adj. (lat.
fastus, d.
fas, lucru permis). Fericit, norocit:
zile faste. Se zicea la Romanĭ despre zilele de lucru. N. pl. Table cronologice la vechiĭ Romanĭ:
fastele consulare. Anale:
fastele bisericiĭ, monarhiiĭ.fast (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fast1 adj. m.,
pl. faști; f. fástă, pl. fástefast (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fast2 s. n.