faringe - explicat in DEX

faringe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care pornește de la cavitatea bucală și sfârșește la esofag și care constituie locul de încrucișare a căilor respiratorii cu calea digestivă. – Din it. faringe Cf. fr. pharynx.

faringe (Dicționar de neologisme, 1986)
FARÍNGE s.n. Partea superioară a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx].

faringe (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FARÍNGE s. n. partea superioară a esofagului. (< it. faringe, după fr. pharynx)

faringe
farínge s.n.sg. (anat.) Canal musculos și membranos, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care face să comunice cavitatea bucală cu esofagul, pe de o parte, și fosele nazale cu laringele, pe de altă parte, fiind locul de încrucișare a căilor respiratorii (aeriene) cu calea digestivă. • / <it. faringe; cf. fr. pharynx, gr. ςάρυγξ. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

faringe (Dicționaru limbii românești, 1939)
*farínge n., pl. tot așa, ca și laringe și nume (vgr. phárygx, phárygkos, f.). Anat. Înghițitoarea, partea de sus a esofaguluĭ.

faringe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
farínge s. n., pl. farínge

faringe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
faringe n. V. farinx.

faringe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care urmează cavității bucale și prin care aerul trece în trahee, iar alimentele, în esofag. — Din it. faringe. Cf. fr. pharynx.