fantomă - explicat in DEX

fantomă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FANTÓMĂ, fantome, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni cu imaginația tulburată sau pe care o creează fantezia scriitorilor; nălucă, stafie, strigoi, fantasmă, arătare. ♦ Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate. ◊ (Adjectival) Guvern fantomă. – Din fr. fantôme.

fantomă (Dicționar de neologisme, 1986)
FANTÓMĂ s.f. 1. Nălucă, stafie; vedenie. 2. (Fig.) Plăsmuire. [Var. fantom s.n. / < fr. fantôme].

fantomă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FANTÓMĂ s. f. 1. arătare, nălucă, vedenie; stafie, fantasmă. 2. (fig.) plăsmuire. (< fr. fantôme)

fantomă
fantómă s.f. 1 Ființă ireală pe care cred sau pretind că o văd unii oameni cu imaginația tulburată ori pe care o creează fantezia scriitorului; fantasmă (1), nălucă, stafie, strigoi. ◊ Compar. Oaspe al tulburării păcii care... se furișează prin Europa ca o fantomă îngrozitoare (EMIN.). ♦ Apariție imaterială a unei persoane defuncte. Un mormânt se dezvălește O fantomă-ncoronată din el iese (ALEX.). ♦ Restr. Ființă reală cu înfățișare de fantomă. A slăbit foarte mult. Nu mai era el, ci fantoma lui. 2 Fig. Ceea ce are o existență incertă, fictivă; ceea ce nu există în realitate; plăsmuire, minciună. Lucrătorii vor ca, în fața demonstrațiunii adevărului, să piară fantoma și declamațiunea (EMIN.). 3 Fig. Persoană sau lucru care nu este decât în aparență ceea ce ar fi trebuit să fie. ◊ (polit.; adj.) Guvern-fantomă = a) nume dat fiecăruia dintre guvernele democratice din timpul celui de al Doilea Război Mondial, alcătuite în exil de oamenii politici refugiați în urma ocupației germane; b) guvern care nu-și exercită prerogativele, în perioade de criză internă, sau guvern paralel, lipsit de putere reală, alcătuit de opoziție. 4 Fig. Idee, amintire de care nu se poate desprinde, sentiment obsesiv. Fantomele trecutului său îl bântuie mereu. 5 (med.) Membru fantomă = membru amputat pe care pacientul continuă să-l perceapă ca și cum l-ar mai avea, ca urmare a persistenței conștiinței integrității corpului. • pl. -e și (înv.) fantom s.n. / <fr. fantôme.

fantomă (Dicționaru limbii românești, 1939)
fantómă, V. fantazmă.

fantomă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fantómă s. f., g.-d. art. fantómei; pl. fantóme

fantomă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fantomă f. 1. vedenie de noapte, stafie: lumea nu mai crede în fantome; 2. arătare deșartă, aparență: o fantomă ’ncornorată GR. AL. 3. himeră ce se formează în spirit (= fr. fantôme).

fantomă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FANTÓMĂ, fantome, s. f. Arătare, nălucă, stafie, strigoi, fantasmă. ♦ Fig. Ceea ce are o existență fictivă. ◊ (Adjectival) Guvern fantomă. — Din fr. fantôme.