fanfară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție.
2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale).
3. (
Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (
1) sau la un instrument de suflat. – Din
fr. fanfare.fanfară (Dicționar de neologisme, 1986)FANFÁRĂ s.f. Formație muzicală compusă din instrumente de suflat și de percuție. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat și de percuție; arie executată din instrumente de alamă. [Var.
famfară s.f. / < fr.
fanfare, it.
fanfara].
fanfară (Marele dicționar de neologisme, 2000)FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție. ◊ muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă. 2. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă. ◊ semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn. (< fr.
fanfare, it.
fanfara)
fanfară (Dicționaru limbii românești, 1939)*fanfáră f., pl.
e (fr.
fanfare, it.
fanfára). Muzică compusă din trompete, flaute și tobe. V.
orhestră [!].
fanfară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fanfáră s. f.,
g.-d. art. fanfárei; pl. fanfárefanfară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanfară f. arie executată din trâmbițe și cornuri, muzică militară:
în sunete de fanfare trece oastea lui întreagă EM.; fig.
vesela fanfară ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară AL.
fanfară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție.
2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale).
3. (
Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. — Din
fr. fanfare.