fanfaronadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FANFARONÁDĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități imaginare; lăudăroșenie. – Din
fr. fanfaronnade.fanfaronadă (Dicționar de neologisme, 1986)FANFARONÁDĂ s.f. Vorbă sau acțiune de fanfaron; lăudăroșenie. [Var.
famfaronadă s.f. / < fr.
fanfaronnade].
fanfaronadă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FANFARONÁDĂ s. f. discurs, comportament de fanfaron; lăudăroșenie; gasconadă. (< fr.
fanfaronnade)
fanfaronadă (Dicționaru limbii românești, 1939)*fanfaronádă f., pl.
e (fr.
fanfaronnade, d. sp.
fanfarronada, de unde și it.
fanfaronata). Lăudăroșenie, îngînfare [!], fală:
a cheltui de fanfaronadă, nu de nevoĭe.fanfaronadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fanfaronádă s. f.,
g.-d. art. fanfaronádei; pl. fanfaronádefanfaronadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fanfaronadă f. palavre.
fanfaronadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FANFARONÁDĂ, fanfaronade, s. f. Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități închipuite; lăudăroșenie. — Din
fr. fanfaronnade.