ghizd (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ghizd (ghízduri), s. n. –
1. Perete cu care se căptușește o fîntînă pe dinăuntru. –
2. Plantă (Medicago falcata).
Sl. gyzda „podoabă, ornament” (Cihac, II, 120; DAR). –
Der. ghizdui, vb. (a întări ghizdul unui puț);
ghizdei, s. n. (ghizd; plantă furajeră, Lotus corniculatus; plantă, Medicago falcata).
Ghizdă, s. f. (Banat, butonieră), din
sb. gizda „podoabă”, este dublet al cuvîntului anterior;
der. ghizdav, adj. (frumos, elegant, drăguț), din
sl. gyzdavŭ (Miklosich,
Lexicon, 150),
înv.;
ghizdăvie, s. f. (frumusețe, eleganță).