falcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁLCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊
Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau
una) în pământ =
a) (în basme) cu gură enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale;
b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte) Maxilă.
2. (
Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din
fălci (
pl. înv. al lui
falce <
lat. falx, -cis).